Prăjitură cu mere și lapte praf
Ingrediente: Straturi mere: - 2,5 kg mere - 150 g zahăr - 2 pliculețe zahăr vanilat - o linguriță scorțișoară Aluat: - 250 g unt - o cană făină - o cană gris - o cană praf de biscuiți - o cană lapte praf - o cană zahăr
Decor: - 10 biscuiți
Mod de preparare: 1. Se spală merele, se curăță de coajă și se dau pe răzătoare. 2. Se amestecă cu zahărul tos și cel vanilat și scorțișoara. Se dă deoparte vasul pentru 90 de minute. 3. Într-un castron mare se amestecă celelalte ingrediente, în afara untului. 4. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt. 5. Se rade o jumătate din pachetul de unt pe toată suprafața tăvii. Untul trebuie să fie tare, rece, direct din frigider!
6. Se presară deasupra 1/3 din amestecul pentru aluat.
7. Se distribuie pe toată suprafața 1/3 din compoziția de măr.
8. Se repetă operațiunea de două ori.
9. Peste ultimul strat de mere se presară cei zeci biscuiți rămași sfărâmați.
10. Se rade deasupra untul rămas, păstrat în frigider până la asamblarea prăjiturii.
11. Se dă tava la cuptor pentru 40 de minute sau până când prăjitura trece testul scobitorii. 12. După ce prăjitura s-a răcit, se introduce tava în frigider pentru câteva ore sau peste noapte. 13. Se feliaza după dorință și se servește cu sos de vanilie sau înghețată.
Poftă bună!