Ciorba de ardei umpluti
O ciorba pe care o savurez intotdeauna cu placere!
Ingrediente:
- 4-5 ardei grasi sau 8-10 ardei kapia
- 2 morcovi medii
- o radacina de pastarnac
- 2-3 felii de telina
- 2 cepe mari sau 3 medii
- 400-500 g carne tocata
- 100 g orez cu bobul rotund
- condimente pentru carne tocata
- 1 ou
- 2-3 rosii medii
- 2-3 cartofi medii
- patrunjel
- smantana
- sare sau Vegeta
Mod de preparare:
1. Se fierb pe jumatate, la foc mediu, intr-o oala cu 50% apa radacinoasele tocate sau rase: morcovii, radacina de pastarnac telina si o ceapa intreaga, curatata doar de coaja, timp in care...
2.... se pregateste umplutura pentru ardei, omogenizand intr-un castron inalt: carnea tocata, orezul, ceapa tocata marunt sau rasa, oul batut si condimentele.
3. Se curata ardeii de seminte, se clatesc si se umplu pe trei sferturi cu amestecul de carne, pentru ca orezul prin fierbere isi mareste volumul.
4. Cand apa clocoteste, se reduce focul la minim si se adauga cu grija ardeii.
5. Cand compozitia ardeilor este aproape fiarta, se adauga rosiile curatate de coaja si tocate, cat si cartofii taiati cubulete.
6. Cand cartofii sunt fierti, ciorba este gata. Se gusta si se sareaza suplimentar daca e nevoie. Se incorporeaza patrunjel tocat marunt si se stinge focul.
7. Ciorba se serveste cu smantana, patrunjel proaspat tocat si ardei iute.
Pofta buna!